Perete de Apa – Elysee retreat


Fântâna de Perete Feng Shui - Fântâni unicat bluConcept

proiect-elysee-01
proiect-elysee-02
proiect-elysee-03

Perete de Apa

Salonul de relaxare Elysee Retreat situat în incinta JW Marriott se bucură de prezența unei fântâni de interior diferită de cele cu care ne-am obișnuit până acum. Dacă cei mai mulți clienți își doresc fântâni care să fie ușor de remarcat într-un spațiu sau să domine prin design și dimensiune încăperea, acest salon de relaxare a rămas fidel conceptului de „retreat” („departe de toți și toate”) și a ales să integreze această fântână Feng Shui în corpul construcției.

Amplasată la intrarea în recepția salonului, această fântână Feng Shui își face apariția când privitorul se așteaptă mai puțin, căderea de apă prelingându-se direct pe perete, fără a trăda anterior existența unei fântâni prin nici un element de susținere sau alte detalii tehnice. Practic, atunci când privitorul scrutează spațiul cu privirea nu va zări absolut nici un element care să iasă în evidență per se, ci un tot armonios, un mediu ideal relaxării, aflat însă sub vraja prospețimii și răcorii emanate de curgerea lină pe apă din fântâna Feng Shui.

Scopul principal al amplasării acestui tip de fântână Feng Shui în spațiul salonului a fost acela de a introduce un element binefăcător nevăzut, o prezență discretă ce își face simțită aura doar prin susurul liniștitor al apei și, la o privire mai atentă, prin căderea molcomă a apei.

O fântână Feng Shui are întotdeauna un design discret, în perfectă armonie cu mediul din care face parte, și un murmur suav menit a crea spațiul ideal amuțirii grijilor și rutinei și întoarcerii spre eul interior și spiritualitate.

Pentru realizarea unui acest tip de fântână Feng Shui a fost folosit un placaj de mozaic din travertin multicolor și marmură decorativă albă rotunjită. Deși este invizibil, această fântână Feng Shui are in componenta elemente din oțel inoxidabil. Datorită calității oțelului, fântâna Feng Shui garantează rezistență și o stare de funcționare impecabilă pentru o perioadă lungă de timp.

Caracteristici Fantana

Tipul lucrarii: amenajare receptie SPA
Materiale folosite:

  • placaj mozaic travertin multi-color
  • elemente componente din otel inoxidabil
  • marmură decorativă albă rotunjită

Dimensiuni: 1.800 x 3.000 mm (L x H)
Amplasare: Elysee JW MARRIOTT - București
Durata de executie: 30 zile

Pret estimat: 3.500 - 6.800 €

 

Doriti mai multe informatii?

Suntem la un pas distanta! Scrieti-ne si aflati mai multe informatii despre posibilitatile de personalizare pentru proiectul pe care vi-l imaginati. Ne puteti contacta la adresa de email contact@bluconcept.ro sau prin formularul din pagina de contact.

Proiecte similare

SHARE