Doriti mai multe informatii?
Sunati la 0751 234 822

Deși lumea se zbătea în plină criză economică, în 2008, absolventul  Academiei de Studii Economice din București, Vlad Kirițescu a avut dorința și curajul să își lanseze propria afacere: producerea fantanilor arteziene de interior.

Tânărul a identificat această oportunitate, când unul dintre cunoscuții săi căuta o fantana de interior și a constat că sunt puțini producători în România. Documentându-se, a aflat că fantanile de interior au proprietăți benefice asupra ambientului: induc o stare de relaxare, de meditație și produc ioni negativi care îi atrag pe cei pozitivi, produși de aparatele din casă.

Astfel, un an mai târziu, Vlad creează societatea „bluConceptsingura firmă din țară specializată în construcția de fantani arteziene de interior, toate produsele folosite de el fiind compuse din materiale naturale, veritabile.

fantani arteziene de interior

bluConcept- pas cu pas

Animat de dorintă, tânărul a făcut cercetări despre prețuri, materialele  necesare, de unde se pot procura ele  și ce produse se pot livra pe acest segment de piață.  Apoi s-a înscris la diverse cursuri de bussines, cum ar fi programul de mentorat « Tineri Antreprenori ».

“’În cadrul acestui program mi-am făcut niște conexiuni importante  care m-au ajutat foarte mult, la vreme aceea, însă, procesul acestor 10 ani de dezvoltare a afacerii „bluConcept“ a fost îndelungat, presupunând o dedicare 100% a timpului, energiei, ideilor și creativității”, spune Vlad Kirițescu.

Așadar, calea către succes nu a fost simplă. Vlad crede că cele mai importante obstacole sunt propriile limitări, deoarece și el a fost neîncrezător că un tânăr poate dezvolta o afacere de succes, în România, într-un domeniu tehnic. Scepticismul său mergea până într-acolo încât era sigur că va fi respins de clienții mari.

Vlad s-a asociat cu tatăl său, Mircea Kirițescu de a cărui experiență  în aeronautică (Aeroportului Băneasa din București) s-a bucurat. Astfel, tatăl a început să se ocupe de partea tehnică și de cea de producție. Investiția inițială a fost de 5.000 de lei, bani obținuți de tânar din joburile anterioare part-time.

Întrucât cele mai multe fantani de interior de pe piața româneasca sunt importate și realizate din carbon sau plastic, el s-a decis să folosească materiale naturale precum piatra, cuprul, bambusul și ceramica.

Antreprenorii au pornit de la proiecte mici: fantani decorative de interior, cascade de apartament, fantani de grădină. Au urmat, apoi, proiecte mari ce metamorfozează căderile de apa în perdele  delicate, panze de apa sau fantani arteziene, proiectele fiind personalizate în funcție de cerințele clientului și având astfel, unicitate.

De la afacerea cu filme din sufragerie la cascade de zeci de mii de euro

În copilărie, Vlad Kirițescu și-a descoperit înclinația către „afaceri“ când, în fața blocului, vindea copiilor bilete la filme, proiectate pe perete, în propria sufragerie.

BluConcept a fost creat din pasiune, cu scopul de a reinventa lumea fantanilor arteziene de interior – a cascadelor si peretilor de apa.

«Am pus bazele acestei lumi dedicată apei și efectelor sale benefice pentru a oferi clienților noștri spații revigorante, relaxante și elegante», afirmă Kirițescu.

Pentru producție, compania colaborează cu ateliere specializate în prelucrarea diverselor materii prime. Fiecare atelier realizează un tip de subansamblu (elementele din cupru, vasele, prelucrarea pietrei, consultanță pentru pompe și tehnică acvatică, precum și logo-uri și sisteme de iluminat).

Drumul de la fantanile mici de interior  la proiectele internaționale grandioase

De la  fantanile arteziene mici destinate cadourilor, Vlad Kirițescu (34 de ani)  a ajuns la afaceri de sute de mii de euro și un portofoliu de clienți mari, printre care se numără Carrefour, Hidroelectrica, JLL, NEPI etc.

Un proiect grandios a fost realizarea celei mai înalte panze de apa din Europa, având înălțimea de 20 m, ce se află în interiorul unui centru comercial dar și două fântâni digitale computerizate instalate în aeroporturile din Dubai și Amman.

Vlad are în plan să se dezvolte și să devină cel mai bun producător de fantani arteziene. Dorește extinderea activității către țări din Europa și în Orientul Mijlociu.

Autor RONA DAVID – Articol aparut in Cotidianul.ro

Alte Articole

Comments are closed here.